Marţi, 24 iulie 2012, Poliţia de Frontieră Română a aniversat 148 ani de existenţă instituţională.
Momentul a fost marcat la sediul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Călăraşi din Olteniţa, prin avansarea la termen şi înainte de termen pentru merite deosebite în exercitarea atribuţiilor de serviciu a mai multor poliţişti de frontieră.
În cei 148 de ani Poliţia de Frontieră Română a parcurs mai multe etape de transformare şi perfecţionare, în funcţie de specificul perioadei istorice. Indiferent de forma de organizare sau denumire, misiunea a rămas întotdeauna aceeaşi, cea de străjer al legalităţii, ordinii şi liniştii la frontieră, deoarece apărarea hotarelor ţării a existat din cele mai vechi timpuri. Poliţia de Frontieră are însă o istorie mult mai veche de 148 de ani, hotarele ţării fiind apărate din cele mai vechi timpuri, Alexandru Ioan Cuza fiind însă cel care a instituţionalizat această structură, domnitorul Cuza fiind cel care a unificat prin Decretul nr. 893 din 24 iulie 1864 instituţiile grănicereşti din Moldova şi Ţara Românească, punând astfel bazele unui sistem unitar modern de pază a hotarelor ţării.
La evenimentul festiv din 24 iulie, 4 ofiţeri şi 15 agenţi au fost avansaţi înainte de termen la gradul profesional următor. Cu această ocazie, şeful Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Călăraşi, comisar şef Mihai Ştefan, a decis avansarea ofiţerilor şi agenţilor, cel care a înmânat gradele fiind comisar şef Tiberiu Florin Decu.


Prefectul George Iacob a dat citire celor prezenţi mesajului de felicitare şi încurajare al ministrului Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus: “Doresc să-mi exprim aprecierea pentru modul în care vă extercitaţi atribuţiile cu privire la supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat, mai ales în perspective integrării în spaţiul Schengen. Misiunile poliţiei de frontieră române au dobândit o importanţă deosebită, determinată nu numai de extinderea sarcinilor sale, ci şi de gestionarea unor fenomene care afectează siguranţa cetăţeanului şi ordinea public, atât în ţara noastră cât şţi în celelalte state ale Uniunii Europene…Este salutat efortul poliţiştilor de frontieră în modernizarea şi adaptarea la cerinţele Comunităţii Europene. Este remarcabilă colaborarea Poliţiei de Frontieră Română cu Agenţia Frontex, organism internaţional implicat activ în securizarea frontierelor prin implementarea măsurilor comunitare privind managementul frontierelor externe. Participarea la acest moment a 42 de poliţişti de frontieră şi a unei părţi din dotarea instituţiei în 8 operaţiuni comune şi proiecte pilot organizate de agenţie la frontierele aeriene, terestre şi maritime ale Uniunii Europene, reprezintă o dovadă a faptului că profesionalismul dumneavoastră este recunoscut şi apreciat, mai ales în momentul în care România reprezintă graniţa estică a spaţiului european…Adresez tuturor lucrătorilor Poliţiei de Frontieră urările mele de sănătate, felicitări pentru eforturile depuse şi cele mai bune gînduri familiilor acestora. La mulţi ani!” a fost mesajul ministrului, prefectul dorind de asemenea celor prezenţi aceleaşi urări, salutând foştii inspectori şefi ai Poliţiei de Frontieră.
Şeful Serviciului de Frontieră, comisar şef Mihai Ştefan, a transmis mesajul comandantului Poliţiei de Frontieră Române, inspector general, chestor şef de poliţie Ioan Buda.
“Poliţia de Frontieră Română este capabilă astăzi să facă faţă cu succes noilor misiuni impuse de statutul României ca membră a Uniunii Europene şi viitoare membră Schengen. Trebuie să demonstrăm că suntem apărătorii ordinei publice, garanţi ai respectării Constituţiei şi legilor statului roman. Trebuie să respectăm ce ne-am propus. Stimaţi colegi, vă solicit să daţi în continuare dovadă de perseverenţă, inteligenţă, conduită morală remarcabilă şi conştiinţă profesională, pentru a face faţă prezentului şi viitorului, pentru a contribui astfel la îndeplinirea obiectivului propus. În aceste moment aniversar, vă felicit atât pe dumneavostră, cei care v-aţi dedicat viaţa frontierei, cât şi pe membrii familiei dumneavoastră şi pe toţi cei care v-au fost aproape. Vă urez sănătate, fericire şi putere de muncă. La mulţi ani!” au fost cuvintele de felicitare, sub semnătura chestorului şef de poliţie, Ion Buda, transmise prin vocea şefului Sectorului Poliţiei de Frontieră Călăraşi, comisar şef Mihai Ştefan.
Cu ocazia aniversării Zilei Poliţiei de Frontieră au fost înmânate câteva diplome de excelenţă pentru activităţi de cooperare cu celelalte structuri. Diplomele au fost oferite şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, comisar şef Todiruţ Ioan Nicuşor, şeful Inspectoratului de Jandarmi Călăraşi, colonel Marian Stoica, şeful Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Călăraşi, Giurcan Gigi. Comisar şef Mihai Ştefan şi-a exprimat mulţumirea faţă de colaborarea foarte bună cu unităţile de Parchet, mulţumind prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, Cornelia Manea şi prim-procurorului de pe lângă Judecătoria Olteniţa, Gherghina Ciupea.
Şeful Serviciului a vorbit despre noua structură a Poliţiei de Frontieră, care a fost completată şi cu sectorul Feteşti, comisarul şef Ştefan transmiţând urări de sănătate şi putere de muncă tuturor angajaţilor, familiei şi colaboratorilor Sectorului Poliţiei de Frontieră Călăraşi. “Aş vrea ca fiecare transformare instituţională să nu fie un impediment pentru dumneavoastră, ci să o primim ca pe o nouă provocare. Cunosc foarte bine colectivul de aici, suntem oameni profesionişti şi sunt ferm convins că vom face faţă cu succes la orice ne va cere viaţa.” afirmă în faţa tuturor celor prezenţi comisar şef Mihai Ştefan.
În judeţul Călăraşi, Poliţia de Frontieră Călăraşi supraveghează 81,5 de kilometri de frontieră de la km 374,5 la km 452 (de la Chiciu la Greaca frontieră la Dunăre) şi pe braţul Borcea până în dreptul Stelnica, judeţul Ialomiţa, dincolo de Cernavodă. Împărţirea a fost făcută odată cu preluarea sectorului de poliţie Feteşti la 15 decembrie 2011.
În ultimii ani, poliţiştii de frontieră călărăşeni au fost dotaţi cu tehnică performantă, cu nave şi ambarcaţii de ultimă generaţie, cu aparatură criminalistică şi tehnică de intervenţie, fapt ce a condus la eficientizarea muncii acestora, faptele infracţionale şi contravenţionale fiind mai uşor de documentat. O colaborare eficientă a poliţiei de frontieră s-a dovedit a se realiza cu poliţia de frontieră bulgară, dar şi cu jandarmii şi poliţiştii din zonă.
Au fost amintiţi şi au luat cuvântul colaboratorii din ţara vecină şi au fost felicitaţi de asemenea foştii comandanţi ai Poliţiei de Frontieră.


Serviciul Judeţean al Poliţiei de Frontieră cuprinde sectoarele Olteniţa, Călăraşi, Chirnogi şi Feteşti.
Laura Suzeanu