În seara de 20 mai a.c., ora 22.50, pe D.J. 411, în comuna Radovanu, S. Dumitru, de 59 ani, din Bucureşti, conducea un autoturism marca Ford şi, în încercarea de a evita un animal apărut pe carosabil, a pierdut controlul asupra direcţiei. Autoturismul a părăsit partea carosabilă, intrând într-un copac de pe marginea drumului. În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto şi a lui D. Eugenia, pasageră în autovehicul. În acest caz, potrivit biroului de presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Călăraşi, cercetările vor fie efectuate în cauză sub aspectul infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

foto: observator de calarasi
Seara următoare, pe la ora 2205, în timp ce conducea pe DN 4 un autoturism marca Skoda, N. Monica, de 42 ani, din oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov, a surprins şi accidentat pe G. Nicolae, de 22 ani, care se deplasa pe carosabil. În urma accidentului a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat la Spitalul Olteniţa pentru investigaţii medicale.
Conducătoarea auto a fost testată de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, şi i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În acest caz, se efectuează acte premergătoare sub aspectul infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Laura Suzeanu