Quantcast
Channel: 12 ani impreuna
Viewing all articles
Browse latest Browse all 1667

Acţiuni ale poliţiştilor din zonă la articolele pirotehnice de pe piaţă

$
0
0

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Călăraşi, împreună cu poliţişti de ordine publică desfăşoară activităţi în cadrul Acţiunii „Foc de artificii”, pentru verificarea modului de respectare a dispoziţiilor legale privind regimul materiilor explozive. Controalele se extind şi la Olteniţa, acţiunea fiind una care se desfăşoară pe raza întregului judeţ.

Obiectivul acestor măsuri constă în creşterea nivelului de cunoaşterea şi respectarea legislaţiei în domeniu de cei care efectuează operaţiuni cu obiecte pirotehnice, prevenirea producerii unor evenimente negative cu consecinţe asupra ordinii şi siguranţei publice sau de altă natură (răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri) şi, în general, prevenirea, identificarea şi sancţionarea faptelor de natură penală şi contravenţională la regimul materiilor explozive. Potrivit unui comunicat de presă sosit la redacţie de la Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Călăraşi, pentru îndeplinirea obiectivelor acţiunii, la nivelul IPJ Călăraşi, activităţile sunt desfăşurate de poliţişti din cadrul  Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu cei ai Serviciul de Ordine Publică, în cooperare cu specialişti din cadrul Inspectoratului Teritoriale de Muncă. O activitate desfăşurată deja în cadrul acţiunii „Foc de artificii 2011-2012” este întâlnirea care a avut loc în cursul lunii noiembrie, la sediul ITM Călăraşi, cu reprezentanţii societăţilor comerciale care urmau să se autorizeze pentru efectuarea de operaţiuni cu obiecte pirotehnice. Poliţiştii le-au prelucrat prevederile Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată, şi H.G. 612/2010 privind stabilirea cerinţelor esenţiale de securitate ale articolelor pirotehnice şi a condiţiilor pentru introducerea lor pe piaţă.

 

Poliţiştii vor efectua verificări la societăţile comerciale autorizate să efectueze operaţiuni cu obiecte pirotehnice, în vederea stabilirii legalităţii operaţiunilor derulate, destinaţiei finale a articolelor pirotehnice, a stocurilor existente şi a modului de asigurare a securităţii acestora. Legislaţia în vigoare interzice comercializarea către persoanele fizice a obiectelor artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din clasele II – IV, T.1, T.2, precum şi a artificiilor din categoria “obiecte zburătoare luminoase” şi a pocnitorilor din clasa I.

 

Persoanelor fizice li se interzice confecţionarea, deţinerea, comercializarea, importul, folosirea sau orice altă operaţiune cu obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din categoriile menţionate. Persoanele juridice autorizate în condiţiile legii pot folosi aceste obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice doar în interes propriu şi în locurile autorizate. Acestea nu pot comercializa către alte persoane juridice autorizate decât articole pirotehnice din clasele / categoriile pentru care au fost autorizate. În situaţia organizării de focuri de artificii cu articole pirotehnice din clasele/categoriile III şi IV, precum şi T.1 şi T.2, sunt necesare acordul primăriei şi al unităţii de pompieri, precum şi avizul inspectoratului judeţean de poliţie pe a cărei rază se execută jocuri de artificii.

Potrivit aceluiaşi material, este interzisă comercializarea articolelor pirotehnice către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege – 16 ani. Fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 1 an.

SE INTERZICE folosirea obiectelor artizanale de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice în următoarele situaţii:

a) între orele 24,00 şi 6,00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;

b) la o distanţă mai mică de 50 m de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste 4 niveluri;

c) la o distanţă mai mică de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;

d) la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;

e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;

f) pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane;

g) la o distanţă mai mică de 500 m de păduri.

Laura Suzeanu


Viewing all articles
Browse latest Browse all 1667

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48