Quantcast
Channel: 12 ani impreuna
Viewing all 1667 articles
Browse latest View live

Tatarusanu se insoara cu o olteniteanca! Vezi cum arata Nety la doua luni de la nastere

$
0
0

Urmatoarele trei luni sunt extrem de importante pentru Ciprian Tatarusanu, atat din punct de vedere profesional, cat si personal. De altfel, portarul nationalei a semnat recent un contract cu  Fiorentina, o echipa de top din Serie A.  Fostul portar al Stelei se pregateste de un alt moment important al vietii sale: nunta cu Antoaneta, femeia cu care se iubeste de ani buni, inca de pe vremea cand activa ca fotbalist in provincie. In martie, cei doi au devenit si parintii unui baietel, primul lor copil, de altfel, pe care il vor boteza in luna iulie.

Ciprian si Antoaneta | foto: facebook.com

Ciprian si Antoaneta | foto: facebook.com

 

Fac nunta cu 300 de invitati!

feattatarusanu

Si, pentru ca tot trebuie sa faca o petrecere, Ciprian s-a gandit sa faca doua evenimente, intr-unul singur: si nunta, dar si botezul: “Va fi ceva foarte frumos, iar Nety se ocupa de tot pana in cel mai mic amanunt. Am inteles ca nasi vor fi Anamaria Prodan si Laurentiu Reghecampf. Vor petrece intr-un restaurant luxos si este foarte posibil ca Vali Vijelie sa cante la eveniment. Niciunul dintre ei nu s-a ocupat pana acum de tinute, au avut o perioada extrem de aglomerata. Acum, ca Ciprian se afla in vacanta, vor avea timp sa faca si celelalte pregatiri. Vor avea in jur de 300 de invitati, iar meniul va fi unul traditional, nimic pompos”, a declarat un apropiat al lui Tatarusanu, pentru cancan.ro.

 

Masuri de fotomodel, la numai doua luni de la nastere!

Antoaneta i-a lasat fara cuvinte pe toti cei prezenti la petrecerea Stelei dupa cucerirea titlului de compioana. Imbracata intr-o pereche de pantaloni scurti si o bluza din matase, logodnica lui Ciprian Tataturanu a afisat un corp perfect, desi a nascut in urma cu doar doua luni.  Nety s-a nascut si a crescut la Oltenita..pana sa-l cunoasca pe Ciprian.

foto: cancan.ro

foto: cancan.ro

Citeste mai mult AICI


Mai aproape de un job! Vezi ce eveniment are loc miercuri la Oltenita

$
0
0

Fundatia Amfiteatru in colaborare cu Asociatia Harmony si Asociatia Ivan Patzaichin – Mila 23, in cadrul proiectului “Centrul de resurse in turismul montan”, anunta  conferinta de deschiderea a cursurilor  de“Lucrator in alimentatie publica” si “Lucrator in gospodarie agroturistica” in Regiunea Sud-Muntenia.

cursuri-copy-300x207

Lansarea va avea loc pe data de 18 iunie 2014,la  ora 15:00 in cadrul Restaurantului Modern din Municipiul Oltenita, Judetul Calarasi.

Conform optiunilor persoanelor eligibile din cadrul proiectului, in Municipiul Oltenita se va organiza cursul de “Lucrator in alimentatie publica” iar in comuna Chiselet se va organiza cursul de “Lucrator in alimentatie publica” si cursul de “Lucrator in gospodarie agroturistica”.

Cursurile de formare profesionala se vor desfasura in doua etape:

  • Etapa teoretica – cursantii vor beneficia de 120 de ore de pregatire teoretica
  • Etapa practica – cursantii vor beneficia de 240 de ore de pregatire practica

Evaluarea finala se va realiza pe baza unui test scris de cunostinte teoretice si practice iar la final, absolventii acestor cursuri vor primi un certificat de absolvire cu recunoastere nationala si internationala, acreditat de catre Autoritatea Nationala pentru Calificari (ANC).

In cadrul lansarii cursurilor de formare profesionala, pe langa persoanele eligibile care fac parte din cadrul proiectului, sunt asteptate si persoanele interesate de serviciile integrate pe care “Centrul de resurse in turismul montan” le pune la dispozitie, GRATUIT.

Pentru mai multe detalii privind oportunitatile din cadrul proiectului “Centrul de resurse in turismul montan”, va rugam sa ne contactati atat de pagina de Facebook a proiectului cat si  la:

FUNDATIA AMFITEATRU

Tel. 021.312.58.40

Fax. 021.312.51.03

E-mail: office@fundatia-amfiteatru.ro

Ai terminat liceul ori facultatea? Vezi ce servicii ofera AJOFM Calarasi absolventilor promotiei 2014

$
0
0

Agenția Județeană pentru ocuparea Forței de Muncă din Călărași oferă o gamă diversificată de servicii absolvenţilor care se înregistrează în baza de date a instituției, în termen de 60 de zile de la absolvire.

Pentru înregistrare ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă, absolvenţii vor depune următoarele documente:

1. actul de identitate, în original şi copie ;

2. adeverinţă medicală cu menţiunea “apt de muncă” sau eventuale restricţii medicale;

3. actele de studii şi calificare sau adeverinţa din care să rezulte absolvirea formei de învăţământ, în original şi copie.

foto: redesteptarea.ro

foto: redesteptarea.ro

Ca urmare a înregistrării la AJOFM Călărași absolvenţii beneficiază de:

Informare şi consiliere profesională- servicii ce au ca scop evaluarea şi autoevaluarea personalităţii în vederea orientării profesionale, instruirea în metode şi tehnici de căutare a unui loc de muncă, tehnici de prezentare la interviuri de angajare etc.

Medierea muncii- punerea în contact cu angajatorii care oferă locuri de muncă vacante în acord cu pregătirea, aptitudinile şi interesele lor.

Formare profesională- cursuri de calificare/ recalificare, perfecţionare sau specializare în diferite meserii solicitate pe piaţa muncii.

Indemnizaţie de şomaj – se acordă pe o perioadă de şase luni şi reprezintă o sumă lunară de 250 lei.

Completarea veniturilor salariale – absolvenţii, înregistraţi la AJOFM Călărași, care se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o primă de încadrare în valoare de 500 lei.

Acest drept se solicită în termen de maximum 60 de zile de la data angajării. De asemenea, absolvenţii, care primesc indemnizaţie de şomaj şi se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, în perioada de acordare a indemnizaţiei, beneficiază de o sumă egală cu indemnizaţia de şomaj la care ar fi avut dreptul, până la expirarea perioadei de acordare a acesteia, dacă nu s-ar fi angajat. Acest drept se solicită în termen de maximum 60 de zile de la expirarea celor 12 luni de la data angajării.

Prime de mobilitate

-primă de încadrare – absolvenţii care, în perioada în care li se acordă indemnizaţie de şomaj, se încadrează în muncă într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km. de localitatea de domiciliu beneficiază de o primă de încadrare egală cu de două ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data acordării.

-primă de instalare- absolvenţii care, în perioada în care li se acordă indemnizaţie de şomaj, se încadrează într-o altă localitate şi ca urmare a acestui fapt îşi schimbă domiciliul, primesc o primă de instalare egală cu de şapte ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data instalării.

Atât prima de încadrare, cât şi prima de instalare se restituie integral de către angajat dacă încetează raporturile de muncă din motive imputabile lui într-o perioadă mai mică de 12 luni de la data încadrării în muncă.

Detalii cu privire la serviciile oferite se pot obține de la sediul AJOFM Călărași, strada 13 Decembrie nr.12, telefon: 0242/316.542; 0242/318.376, e-mail: ajofm@cl.anofm.ro sau de pe site-ul instituței www.calarasi.accesibilitateajofm.ro

 

Condamnati la cate 6 si 7 ani inchisoare pentru incaierarea din curtea spitalului Oltenita

$
0
0

Răfuiala s-a soldat cu uciderea unui tânăr

Cinci persoane, condamnate pentru încăierare, la pedepse de 6 şi 7 ani de închisoare, au ajuns în Penitenciarul Slobozia pentru executarea pedepselor, după ce la sfârşitul anului 2011, în timpul unui scandal, au ucis un tânăr.

Pe 11 iunie, poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Olteniţa şi Secţiei 3 Poliţie Rurală Curcani, cu sprijinul poliţiştilor Compartimentului Urmăriţi şi Serviciului pentru Acţiuni Speciale Călăraşi, au pus în aplicare cinci mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, emise de instanţa de judecată pe numele unor bărbaţi din municipiul Olteniţa. „Aceştia au fost condamnaţi la pedepse de 6 şi 7 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare prin care s-a cauzat moartea unei persoane”, a precizat inspector principal de poliţie Ramona Tudor, purtător de cuvânt al IPJ Călăraşi. Conflictul din 2011 Nenorocirea s-a petrecut la începutul lunii noiembrie 2011. Atunci, o încăierare între două grupuri de persoane s-a terminat tragic la Olteniţa. După ce a fost snopit în bătaie, un bărbat a fost înjunghiat în piept. Tânărul şi-a dat sfârşitul chiar în curtea spitalului. Surse din Poliţie susţineaula acea dată că cei implicaţi în scandal ar fi cămătari. Ei au venit în curtea spitalului pentru a recupera o datorie de la cel care deţinea magazinul. Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi a anunţat în 2011 printr-un comunicat că la scandal au participat 5 persoane din Olteniţa şi un grup din Bucureşti, care a venit la locul incidentului cu două autoturisme. Altercaţia s-a produs în curtea spitalului, acolo unde îşi dăduseră întâlnire.

Condamnaţii au fost transferaţi la Penitenciarul Slobozia Foto:anp

Condamnaţii au fost transferaţi la Penitenciarul Slobozia Foto:anp

Un mort şi patru răniţi

Discuţiile au degenerat la scurt timp, iar una dintre persoane, T.B.(27 de ani) a decedat. De asemenea, în încăierare au fost răniţi şi … Citeste mai mult: adev.ro/n71y0g

Angajez contabil in Oltenita

FOTO | Accident la Frumusani : 3 persoane ranite dupa ce un autocamion a lovit o Dacia Logan

$
0
0

Marti, 17 iunie, orele 14.10, pe DN4, în interiorul localităţii Frumuşani, a avut loc un accident rutier, produs în  împrejurări nefericite.

J. Mircea, de 35 ani, din Municipiul Bucureşti, în timp ce conducea pe DN 4, autoturismul marca Dacia Logan, a oprit pentru a se asigura în vederea efectuării virajului la stânga, moment în care a fost lovit în partea din spate a autoturismului, de autotractorul marca MAN, aparţinând unei societăţi comerciale de pe raza localităţii Chirnogi, condus de M. Gheorghiţă, de 37 ani, din Comuna Chirnogi, care se angajase în depăşire, pe trecerea de pietoni.

Din accident a rezultat rănirea uşoară a celor 3 persoane aflate în autoturismul marca Dacia Logan, care au fost transportate la un spital din Municipiul Bucureşti, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

download1

Conducătorilor auto le-au fost prelevate mostre biologice de sânge.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Raluca Surdu ureaza vacanta activa tuturor elevilor!

$
0
0

A venit vacanța cu trenul din… ! Începe o perioadă mult așteptată de toți elevii, indiferent de clasă. Însă nu pentru toți putem spune că este binemeritată. Oare pentru câți dintre aceștia vacanța este chiar un moment de relaxare după un tur de forță reprezentat de un an școlar în care, indiferent de condițiile pe care le-au avut, au depus tot efortul de care erau în stare, în care în permanență au fost în competiției cu ei înșiși, în care firul călăuzitor a fost reprezentat de dorința de a fi în fiecare clipă mai buni decât au fost până atunci și de conștiința că sunt într-o etapă în care își construiesc singuri bazele pentru viitorul pe care și-l doresc? Da, pentru mulți care se regăsesc în aceste lucruri, vacanța poate fi văzută ca o perioadă în care pot tura mai puțin motoarele, în care își pot dedica timp și energie și altor activități, fără constrângerea formală de a se prezenta la o anumită oră și pentru o anumită perioadă într-o locație cu reguli și ierarhii concrete. Dar ce se întâmplă cu cei care au investit pe parcursul anului școlar puțină atenție, puțin interes, care au chiulit sau au mers la școală doar pentru că trebuia să fie acolo fizic, care au lăsat să treacă pe lângă ei ceea ce școala în acest format instituțional are bun de oferit? De la ce iau aceștia vacanță?

ralucavacanta

Raluca Surdu, aici alaturi de copiii din Crivat

Vacanța de vară poate fi o perioadă de reflecție. Mai mult decât reflecție, poate fi o perioadă de acțiune. Timpul și o anumită formă de libertate sunt de partea protagoniștilor. Vacanța mare este un moment al tranzițiilor în care familiile sunt reunite, în care părinții și copii au oportunitatea de a se dedica unor activități comune. Este prilejul de apropiere în care părinții pot redescoperi stadiul la care copiii lor au ajuns în procesul de devenire ca adulți al acestora, momentul în care pot acționa împreună, se pot reconecta. Este ocazia în care părinții își pot găsi răspunsuri la întrebări ca: ”Ce îl face pe copilul meu fericit?”, ”Ce activitate îl face să aibă maximum de energie?”, ”Ce deprinderi noi a dobândit și cum le pune în aplicare?”, ”Ce depinde de mine pentru a-l călăuzi pe mai departe în călătoria sa personală?”, ”Sunt un model pentru copilul meu, sau un contramodel?”, ”Cum depășește provocările care i se ivesc?” și așa mai departe. De partea sa, copilul are ocazia să reflecteze, ghidat de un adult sau părinte, sau din proprie inițiativă, depinde de vârstă și de gradul de conștientizare la care a ajuns, la o serie de aspecte ca: ”Ce activități mă fac să pierd timpul?”, ”Ce mă face să mă simt măreț?”, ”Cine mă inspiră?”, ”Dacă ar fi să le ofer altora ceva de la mine, ce le-aș oferi?” și lista poate continua. Copiii și părinții deopotrivă își pot răspunde unii altora la aceste întrebări, pot explora împreună și căuta un beneficiu comun. Vacanța de vară poate fi despre continuitate și dezvoltare, nu neapărat despre o altă formă de eschivă și amânare. Vacanță de vară activă tuturor! Voi o faceți MARE!

Raluca Surdu

La Soldanu si Curcani se fura curent ca-n codru! Vezi cati au fost prinsi si ce au patit

$
0
0

În ziua de 19 iunie a.c., poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Curcani, împreună cu un detaşament al Subunităţii de Jandarmi Olteniţa şi reprezentanţi ai SC Enel Distribuţie Dobrogea, au organizat şi desfăşurat o acţiune pe raza Comunelor Curcani şi Şoldanu, pe linia combaterii infracţiunilor de furt de energie electrică.

Au fost constatate 26 infracţiuni pe această linie, prejudiciul cauzat urmând a fi comunicat la o dată ulterioară şi au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale, în conformitate cu prevederile Legii nr.61/1991 R, în valoare de 1000 lei.

foto: vocea-hd.ro

foto: vocea-hd.ro

În cauză au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de sustragere de energie electrică şi executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea. (IPJ Calarasi)


Concurs! Câștigă două invitații duble la concertul Alexandra Ușurelu din grădina La Geo

$
0
0
Vineri, 27 iunie, de la ora 21:30, Alexandra Ușurelu vine la Oltenița în primul său turneu, #cevaseintamplaTour, și te invită la un concert de poveste, în grădina restaurantului libanez Geo.
Este primul concert cu band, videoproiecții, scenografie și lumini pe care Alexandra îl va susține în Oltenița, iar olteniteanul.ro te trimite la concert!
CONCURS

CONCURS


Iată ce trebuie să faci:
1. Lasă un comentariu la articol în care să ne spui care este piesa ta preferată din repertoriul Alexandrei și de ce.
2. Dă LIKE paginii oficiale a Alexandrei (https://www.facebook.com/AlexandraUsurelu).
3. Distribuie pe pagina ta evenimentul de Facebook al concertului (https://www.facebook.com/events/603421223088411/).
Câștigătorii vor fi anunțați joi, 26 iunie, pe pagina de Facebook Oltenițeanul.
Alexandra Usurelu

Alexandra Usurelu

După succesul celui mai recent single “Ceva se întâmplă cu noi“, înregistrat alături de vocea inconfundabilă a lui Mircea Vintilă, un cântec ce ne îndeamnă să ne întoarcem la noi și la sufletul nostru, la ce contează și ne face cu adevărat fericiți, Alexandra Ușurelu pornește în turneul #cevaseintamplaTour, ce se desfășoară în 12 orașe ale țării, printre ele numărându-se și Oltenița.
Însoțit de un clip cald, de excepție, filmat în Brazilia, în statul Bahia, ce s-a bucurat de o largă apreciere, cântecul se poate auzi pe mai multe rețele de radio cu acoperire națională.

 
Nu puteam să nu includ în primul meu turneu și locul cel mai drag sufletului meu, orașul copilăriei mele, în care am trăit cele mai frumoase povești și am legat cele mai strânse prietenii“, declară Alexandra.
 
Concertul de la Oltenița va avea parte de o producție consistentă: “Am o imensă bucurie să pot veni în orașul copilăriei mele cu muzica mea și întregul spectacol, “grădina mea” cu flori, verdeață, videoproiecții ce se realizează pe elementele de decor în forma unor tablouri imense, toate din dorința de a-i purta pe oameni măcar pentru 70 de minute, cât va dura concertul, într-o altă lume, paralelă, o lume a sufletului meu.”

În afara celor două invitații oferite gratuit, intrarea la eveniment se va face pe bază de rezervare la numărul 0724 810 000, iar prețul biletului este de 15 lei.

Campioana judetului Calarasi, Inainte Modelu, s-a calificat in liga a 3-a !

$
0
0
Înainte Modelu s-a calificat în Liga a 3-a după ce a învins Petrolul Roata, scor, 3 – 1, partidă jucată sambata pe arena Astra din Ploiești. Modelenii se pregătesc acum de Liga a 3-a acolo unde vor întâlni în noul sezon Dunărea Călărași.
img_8546

Înainte Modelu a reușit o calificare istorică în Liga a 3-a, asta după ce a învins Petrolul Roata, scor 3 – 1. Modelenii i-au luat tare pe adversari și au marcat încă din minutul 1, Mitrea deschizând scorul. Echipa modeleană a reușit apoi încă un gol după prestația excvelentă a lui Giugiumică (min.11). Petrolul Roata a revenit apoi prin Voicu (19), acesta crescînd emoțiile celor prezenți să susțină trupa din Modelu pe stadionul Astra din Ploiești. Până la finalul primei părți, atât modelenii cât și cei din Roata au mai avut ocazii la ambele porți. De remarcat faptul că Modelu a avut cele mai clare ocazii de gol și a trecut foarte aproape de majorarea scorului mai ales la șutul lui Ungureanu, milimetric pe lângă poartă din finalul primei părți.

După pauză, modelenii și-au mai asigurat un gol prin Țuțuianu (55), scor 3 – 1 și soarele a început să răsară din nou pe stadionul Astra din Ploiești. Până spre finalul partidei, Ungureanu a mai avut o bară transversală în minutul 74 și ar fi închis tabela. Ocaziile au mai curs la poarta celor din Roata, dar tabela a rămas neschimbară, scor final 3 – 1 și Înainte Modelu a făcut hora bucuriei la finalul unui meci istoric.

img_86321

Mai multe detalii si galerie foto AICI

OLTENITA / Deschiderea oficiala a cursurilor prin care peste 100 persoane pot obtine certificate recunoscute UE

$
0
0

La mijlocul saptamanii trecute, Restaurantul Modern din Oltenita a fost gazda evenimentului de deschidere a cursurilor de “Lucrator in alimentatie publica” si “Lucrator in gospodarie agroturistica” in Regiunea Sud-Muntenia. 

MOT_7244

Oltenitenii dar si locuitorii din comunele invecinate care s-au inscris la cursurile fundatiei Amfiteatru, au sansa unui loc de munca in toate tarile UE datorita implementarii  proiectului “Centrul de resurse in turismul montan”. Miercuri, 18 mai, Fundatia Amfiteatru in colaborare cu Asociatia Harmony si Asociatia Ivan Patzaichin – Mila 23 au dat startul cursurilor de “Lucrator in alimentatie publica” si “Lucrator in gospodarieagroturistica,  in cadrul proiectului “Centrul de resurse in turismul montan”. In cadrul evenimentului, au luat cuvantul, Aurel Borsan, presedintele fundatiei Amfiteatru, prof. universitar Nicolae Neacsu de la  Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir  si Andrei Savu, reprezentant al restaurantului Modern. 

Peste 100 de persoane, eligibile in cadrul proiectului, vor beneficia de programe integrate care vor acoperi activitati specifice precum consiliere si orientare in cariera prin furnizarea de informatii cu privire la oferta educationala si piata muncii, activitati de consiliere privind dezvoltarea si valorificarea abilitatilor personale pentru prezentarea intr-o lumina favorabila a propriilor atuuri pentru ca prin intermediul acestor strategii, beneficiarii sa identifice un echilibru personal si profesional care sa le creasca sansele de integrare pe piata muncii dar si derularea unor programe de formare profesionala care sa asigure cresterea nivelului de pregatire pentru a raspunde nevoilor reale de personal calificat ale agentilor economici.

Cursurile se vor incheia pe data de 29 august, ca mai apoi, pe 1 septembrie, va avea loc evaluarea finala  ce se va realiza pe baza unui test scris de cunostinte teoretice si practice iar la final, absolventii acestor cursuri vor primi un certificat de absolvire cu recunoastere nationala si internationala, acreditat de catre Autoritatea Nationala pentru Calificari (ANC).

Cursurile teoretice vor fi tinute la Scoala nr 6 in timp ce practica va fi realizata in doua dintre localurile de alimentatie publica oltenitene.

Raluca Surdu îi da replica presedintelui Filipescu. Vezi declaratia deputatei

$
0
0

Deputata Colegiului 5, Raluca Surdu nu a rămas indiferentă vizavi de afirmaţia preşedintelui PNL Călăraşi, Răducu Filipescu, potrivit căreia o femeie nu ar putea face faţă la conducerea organizaţiei de la Olteniţa. Reacţia parlamentarului a fost plină de argumente care să contrazică părerea şefului liberalilor călărăşeni.

“Recunosc, m-a surprins declarația domnului Filipescu, mai ales că ea vine din partea unui președinte de filială PNL. Eu credeam că noi, liberalii, prețuim la fel de mult femeile, cum prețuim și bărbații. Că avem la fel de multă încredere în femei, cum avem și în bărbați. Și că bucuria de a avea un copil este un dar de la Dumnezeu, nicideum o vină pentru care trebuie să răspundem în fața mai-marilor vremii.

 

 

Raluca Surdu, deputat

Raluca Surdu, deputat

 

Sunt sute și mii de femei în Oltenița care reușesc zi de zi să fie și soție pentru bărbații lor, și mamă pentru copii, și sprijin pentru colegii de muncă. Mă întreb oare ce mesaj are domnul Filipescu pentru ele. Sau ce le-ar spune Ramonei Mănescu, europarlamentar PNL și fost ministru, femeie și mamă a doi copii, Noricăi Nicolai, europarlamentar, femeie și mamă de fată, sau chiar Adinei Vălean, alături de care domnul Filipescu făcea campanie în Oltenița nu mai demult de acum o lună de zile și care este în același timp și europarlamentar și soție și mamă.

 

Domnul Filipescu are însă dreptate atunci când spune că oltenițenii sunt altfel. Oltenițenii sunt într-adevăr niște oameni deosebiți. Alături de ei am reușit să câștigăm atât de categoric alegerile din 2012. Poate că domnul Filipescu a uitat, dar eu îmi aduc aminte că în 2012 am câștigat toate alegerile în care am fost implicată alături de echipa noastră din Oltenița. Am obținut cele mai bune rezultate din județ. În colegiul 5, am câștigat 6 mandate de primar din 9, am obținut cei mai mulți consilieri locali și mandatul de deputat. Dar pentru că domnul Filipescu nu a avut încredere într-o femeie și a ținut morțiș să pună pe altcineva la conducerea filialei, la alegerile europene din acest an, PNL Oltenița a înregistrat unul dintre cele mai slabe rezultate din ultimii 8 ani, de doar 14%. Prin comparație, în celelalte localități din colegiu, PNL a obținut 56%. Ar fi foarte bine dacă domnul președinte Filipescu ar mai veni și prin aceste localități, să îi întrebe pe primari și președinții de filiale alături de cine au făcut campanie în luna mai.

 

Dar, din păcate, se pare că pentru domnul Filipescu drumul de la Călărași la Oltenița este mai lung decât drumul pe care îl fac eu săptămânal de la București la Oltenița. Chiar dacă sunt femeie, parlamentar și am acasă un copil de crescut.”

 

 

Raluca Surdu

 

 

Salvati Copiii Romania a donat aparatura medicala in valoare de 58.000 euro maternitatii Spitalului Oltenita

$
0
0

Salvaţi Copiii România a donat astăzi echipamente în valoare de 143.000 de euro maternității Spitalului Clinic „Ioan Cantacuzino” și secției de neonatologie a Spitalului Municipal Oltenița. Dotarea face parte din programul de reducere a mortalității infantile, derulat de Salvați Copiii începând cu 2012, și a fost posibilă exclusiv datorită sponsorizării oferite de un donator privat care a dorit să rămână anonim.

Echipamentele au fost alese astfel încât să răspundă necesităților fiecărei unități în parte. Astfel, după ce, în 2012 și 2013, reprezentanții organizației au donat spitalului „Ioan Cantacuzino” două incubatoare în valoare totală de 32.000 de euro, astăzi au fost instalate echipamente în valoare de 91.000 de euro: două monitoare fetale, un ecograf complex, o masă de reanimare cu sistem de resuscitare, două pulsoximetre și diverse accesorii, aceasta fiind cea mai consistentă acțiune de dotare derulată de organizație în cei trei ani de când a demarat campania pentru reducerea mortalităţii infantile. În cazul Spitalului Municipal din Oltenița, printre echipamentele instalate s-au numărat două mese radiante de reanimare, un incubator, un monitor fetal, o masă de nașteri modernă și un sistem complet suport respirator.

De-a lungul anului trecut, în maternitatea Spitalului Clinic „Ioan Cantacuzino” au avut loc 2.130 de naşteri, dintre care o cincime au fost premature. „Rata de prematuritate în secția noastră de Terapie Intensivă este de 20%, de două ori mai mare decât media națională, pentru că, fiind o Maternitate de nivel III, putem oferi o șansă la supraviețuire și unor copii prematuri de 700-800 de grame. În aceste condiții, eforturile personalului nostru medical ar fi zadarnice în lipsa echipamentelor moderne adaptate fragilității și necesităților acestor copii. În acești ultimi ani dificili, Organizația Salvați Copiii ne-a fost alături, sprijinindu-ne să depășim dificultățile logistice, oferind prin echipamentele donate șansa la viață în aceste cazuri deosebit de grave”, a declarat Amalia Stănescu, medic primar neonatolog în cadrul Spitalului Clinic „Ioan Cantacuzino”.

Și Ilinca Gussi, medic primar obstetrician specialist în medicină fetală în cadrul aceleiași secții, a subliniat că „mortalitatea infantilă, ne referim mai ales la cea din perioada neonatală, poate fi redusă eficient dacă starea copiilor este cunoscută încă dinainte de a se naște. Identificarea feților cu probleme, cu ajutorul ecografiei fetale avansate, ne dă posibilitatea de a-i pregăti pre-natal pentru șocul unei nașteri înainte de termen și, foarte important, ne poate da răgazul necesar să organizăm nașterea în cele mai bune condiții în maternități de nivel III dotate și pregătite să salveze acești copii, cum este maternitatea noastră. În plus, în unele cazuri grave, pentru a supraviețui, feții au nevoie de inițierea tratamentelor chiar dinainte de a se naște. Secții de obstetrică precum cea a Spitalului Cantacuzino au posibilitatea de a realiza, de exemplu, transfuzii fetale direct in utero. Pentru asemenea gesturi invazive, până nu demult era nevoie să împrumutăm echipamentul necesar. Astăzi, cu sprijinul Organizației Salvați Copiii, avem posibilitatea de a monitoriza mult mai eficient sarcinile cu risc crescut și de a da posibilitatea unui viitor mai bun unor copii considerați până mai ieri fără șanse de supraviețuire”.

“Maternitatea noastră a devenit un centru de referință pentru cazuri dificile, în ultimii cinci ani numărul micuților tratați în secția de terapie intensivă neo-natală crescând cu nu mai puțin de 30%, în condițiile în care tendința generală a natalității în România a scăzut simțitor. Amintesc, de asemenea, că suntem centru de referință pentru monitorizarea sarcinilor mamelor afectate de diabet insulino-dependent și singura maternitate de stat din București care a adus pe lume copii sănătoși după terapii invazive in utero. Pentru toate acestea nu ar fi suficientă pregătirea extraordinară a personalului nostru, performanța realizându-se cu echipament ce trebuie permanent înnoit, cu mari eforturi logistice. Mulțumim Salvați Copiii România pentru sprijinul constant pe care ni-l acordă  de trei ani, fără de care astăzi nu ne-am fi putut lăuda cu aceste rezultate”, a afirmat și Cristian Posea, directorul medical al Spitalului Clinic „Ioan Cantacuzino”.

În cazul spitalului din Oltenița, situația este mult diferită. Aici, anul trecut au avut loc 584 naşteri, din care 45 premature. Aceasta, în condițiile în care, trei din șaptezile din săptămână, cazurile de prematuritate din teritoriu se trimit direct, fără transfer, către spitalul Cantacuzino, întrucât maternitatea nu funcționează decât în prima parte a zilei (iar weekend-urile fac excepție), din cauza lipsei dotărilor necesare în secțiile de anestezie-terapie intensivă.

„Prin această acțiune de modernizare a secției de nou-născuți, Salvați Copiii ne-a pus la dispoziție o bună parte din echipamentele necesare desfășurării activității noastre de zi cu zi. Cardiotocograful ne este indispensabil pentru a depista la timp suferința fetală în timpul sarcinii și nașterii și adoptării conduitei terapeutice adecvate. Incubatoarele sunt necesare pentru asigurarea condițiilor necesare nou-născutului prematur în vederea adaptării la viața extrauterină și, de asemenea, pentru degrevarea spitalelor de rang superior de cazuri ce pot fi rezolvate la nivelul Maternității noastre. Aspiratoarele, pulsoximetrul și aparatul de administrat oxigen sunt necesare în îngrijirea imediată și ulterioară a nou-născutului și prevenirea unor posibile afecțiuni respiratorii”, a declarat Adelina Adăscălița, șef al secției de obstetrică-ginecologie din cadrul Spitalului Municipal Oltenița.

„Este o mare împlinire că, astăzi, putem pune umărul la creșterea performanțelor cadrelor medicale din cele două spitale, oferindu-le aparatura atât de necesară. Ne permitem să achiziționăm aceste echipamente numai și numai datorită sprijinului financiar al persoanelor și companiilor care cred în cauza noastră, în cazul de față, un donator, persoană fizică, a cărui dorință a fost nu de a-și face publicitate, ci doar de a contribui la salvarea micuților născuți înainte de termen în cele două maternități”, a spus președintele executiv al Organizației Salvați Copiii România, Gabriela Alexandrescu.

Cele două acţiuni de dotare derulate astăzi sunt a 10-a, respectiv a 11-a din seria de 28 de dotări programate de Salvaţi Copiii în 2014. Reamintim că România se menţine și anul acesta pe primul loc în clasamentul nefericit al mortalității infantile la nivelul întregii uniuni Europene, cu o rată de 9 la 1.000 de nou născuţi vii, faţă de media europeană de 4,1 la mie. Cifra este cu atât mai revoltătoare mult cu cât, potrivit estimărilor Salvați Copiii, o treime din aceste decese ar putea fi prevenite prin dezvoltarea de programe de suport pentru mame şi copii şi echiparea maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi cu echipamente medicale performante.

În cursul anului 2013, Salvaţi Copiii a reuşit să doteze prin campania pentru reducerea mortalităţii infantile „Bun venit pe lume” 18 maternități şi secţii de nou-născuți.  Datorită generozității companiilor și persoanelor fizice, în acest an vom investi 2.730.000 de lei în dotarea altor 29 de maternități și secții de nou-născuți din Pitești, Bacău, Brașov, București, Reșița, Caransebeș, Constanța, Craiova, Segarcea, Hunedoara, Iași, Hârlău, Târgu-Mureș, Piatra-Neamț, Petroșani, Roman, Ploiești, Sibiu, Botoșani, Vatra-Dornei, Arad, Timișoara, Vaslui, Focșani, Cluj-Napoca, Oltenița și în dezvoltarea de programe de educaţie și suport pentru 5.000 de beneficiari din comunități defavorizate.

 

 

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii

Salvaţi Copiii România este o organizaţie neguvernamentală, de utilitate publică, non-profit, care militează activ pentru drepturile şi protecţia copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului.

Programele organizaţiei sunt adresate tuturor copiilor, cu o atenţie deosebită către cei aflaţi în situaţii dificile – copiii din comunităţile dezavantajate, copiii victime ale violenţei, exploatării prin muncă, traficului sau neglijării, copiii refugiaţi etc. În cei 23 de ani de activitate, peste 1.007.000   copii au fost implicaţi în campaniile şi programele desfăşurate de organizaţie.

Salvaţi Copiii România este membru al Save the Children International, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări.

VIDEO * Concurs de Ashihara Karate la Oltenita / A doua editie a cupei “Tai Sabaki”

$
0
0

Sambata, 21 iunie 2014, in sala de sport a scolii “Mircea Eliade” din Oltenita , a avut loc editia a doua a Cupei “Tai Sabaki”. Pentru al doilea an consecutiv, competitia a fost organizata in municipiul nostru de clubul “Tai Sabaki”, recunoscut national si international pentru rezultatele exceptionale ale sportivilor sai. 

MOT_7370

La eveniment au luat parte 102 concurenti de la 6 cluburi din tara. Sportivii s-au intrecut , la proba “kumite” , pe categorii de varsta si greutate, fete si baieti. Concursul s-a desfasurat pe durata a sase ore, disputandu-se mai mult de 50 de partide, de la faza calificarilor, pana la finale. Pe langa intrecerile oficiale, au mai avut loc meciuri demonstrative intre veterani ai acestui sport. Luptele intre sempai au fost indelung aplaudate si  savurate de publicul prezent in  sala. Ocupantii primelor trei pozitii, la toate categoriile din concurs, au fost rasplatiti cu medalii, diplome si cupe.

Cele sase cluburi participante au fost:

1.Tai Sabaki: -Oltenita -> sensei Marcel Paraschiv -Calarasi -> senpai Daniel Barbu -Drajna -> senpai Ion Grigore -Radovanu -> senpai Mihai Paraschiv
2.Impression: -Bucuresti -> senpai George Achim -139 -> senpai Vasile Bulmaga – Timpuri Noi -> senpai Razvan Popa -Tibi Dojo -> senpai Tiberiu Tanase – Pitesti 2 -> senpai Iulian Paraschiv
3. Sabaki : Pitesti – sensei Francisc Teodoroiu
4. Shin Dojo: Bucuresti -> sensei Radu Zinca
5. Ares Dojo DM: Constanta -Topraisar -Mereni -> senpai Nicu Vasiliu ( la toate 4)
6. Clubul Copiilor Oltenita -> director Mirela Constantin
Sponsori: Scoala Generala “Mircea Eliade”, First Step Preschool Academy, Agricat Prest Srv SRL, Miki Import-Export SRL, Velo Sport SRL, Sport Com SRL, Consiliul Local Oltenita, Paff SRL, Ilya Agro SRL, Decontaminare SRL, I.F. Vaduva Gheorghe, “La Manu” . 

Nationala artistilor romani se intoarce pe sinteticul de la Aqua Parc. Vezi cine si-a anuntat prezenta

$
0
0

Natioanala de fotbal a artistilor, a treia oara in doi ani la Oltenita. Nume mari ale scenei si-au anuntat prezenta

aquasintetic

Miercuri, 2 iulie, terenul sintetic din cadrul complexului AQUA PARC, va fi gaza unui meci amical de fotbal in 7 , ce se va disputa intre echipa nationala a artistilor din Romania si o selectionata formata din olteniteni. Partida este programata la ora 19:00, iar organizatorii va invita, cu mic, cu mare, sa asistati la un regal fotbalistic. Intrarea este libera. Printre cei care si-au auntat prezenta la eveniment, se numara: Aurelian Temisan, Adrian Enache, Kamara (Alb Negru), Dani Otil, Daniel Chirita.


VIDEO * Doi copii s-au inecat astazi in raul Arges . Scafandrii nu au reusit sa-i gaseasca pe cei disparuti

$
0
0

Astazi dupa-amiaza, doi copii in varsta de aproximativ 12 ani, a caror identitate nu ne este cunoscuta inca, au fost inghititi de raul Arges 

Tragedia s-a intamplat in dupa-amiaza acestei zile la confluenta raului Arges cu Dunarea. Copiii, o fata si un baiat, au iesit , impreuna cu alti prieteni, la scalda. Desi au fost avertizati sa nu se aventureze la mai mult de 2 metri de mal, tinerii nu au tinut cont de sfatul prietenilor si au disparut subit sub apa.

fotoinec

C. (martor ocular) : ” Le-am spus ca este periculos sa se duca asa departe. Au intrat la fund cam in acelasi timp, probabil au fost prinsi de curent. Nu am putut face nimic.”

Echipe ale ISU si scafandri profesionisti au sosit la scurt timp pentru cautari.  Pana la redactarea acestui material , corpurile celor doi nu au fost gasite inca.

Vom reveni cu detalii in cursul zilei de joi. 

OLTENITA / Sambata, 5 iulie, se redeschide AQUA SUMMER CLUB

$
0
0

Pentru al 4lea an consecutiv, AQUA SUMMER CLUB isi redeschide portile pentru tinerii dornici de distractie cat e vara de lunga !

aquareopening
Amplasat in apropierea strandului, clubul de vara din cadrul complexului AQUA PARC se va redeschide in acest weekend, sambata incepand cu ora 22:00, cu o petrecere cu multa muzica buna la care sunt asteptati toti cei care vor sa profite de vara si vacanta !

Va astepta un nou design, un nou dj si multe oferte promotionale la bar ! Acces: 10 lei | Rezervari: 0733158742

Atentie, vine furtuna! Cod galben de ploi si vijelii in judetul Calarasi

$
0
0

COD GALBEN. Atenţionarea este valabilă în perioada 3 iulie, ora 18 – 4 iulie, ora 6.

Cod Galben

Cod Galben

În intervalul menţionat instabilitatea atmosferică va fi accentuată în estul şi sud-estul Transilvaniei, în cea mai mare parte a Moldovei şi a Munteniei, precum şi în zona de munte.

Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi, pe arii restrânse, căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 40 l/mp.

Angajam vanzator – gestionar

$
0
0

Societate comerciala cu sediul in judetul Calarasi angajeaza Vanzator-Gestionar
Cerinte:

  •  Studii medii finalizate
  •  Abilitati de comunicare si lucru in echipa
  •  Corectitudine
  •  Seriozitate
  • Atentie la detalii
  • Experienta in domeniu reprezinta un avantaj

Se ofera:

 

  • Pachet salarial atractiv
  • Mediu de lucru placut si eficient

Persoanele care corespund cerintelor, sunt rugate sa trimita CV la adresa de email: rodica.radval@gmail.com
Detalii suplimentare la nr telefon: 0786 777 707

anunt angajare

anunt angajare

Angajam administrator retele – informatician

$
0
0

 

Societate comerciala cu sediul in judetul Calarasi angajeaza Administrator retele / Informatician/ IT

Cerinte:

  • Studii medii finalizate
  • Experienta 1-5 ani (sau portofoliu propriu)
  • administrare site-uri societate, retele interne & server, supraveghere cctv si iptv.
  • Initiativa si disciplina organizationala
  • Orientare catre solutii de productivitate maxima cu consum minim
  • Bune abilitati fizice, permis cat. B este un avantaj

Se ofera:

  • Pachet salarial bazat pe rezultate
  • Mediu de lucru antrenant

Persoanele care doresc sa aplice, sunt rugate sa trimita CV la adresa de email: rodica.radval@gmail.com

Detalii suplimentare la nr telefon: 0786 777 707

 

anunt angajare

anunt angajare

 

Viewing all 1667 articles
Browse latest View live